Blog

, , , ,

Zilele comunitatii reginiste sau despre IMPACT

În cadrul „Zilelor comunității reginiste”, am organizat și coordonat activități interactive timp de trei zile, alături de elevi de clasa a 8-a din diverse școli din oraș și din afara acestuia. Scopul principal a fost să le prezentăm elevilor beneficiile și valorile liceului nostru, dorind să îi convingem să ni se alăture ca boboci în anul viitor.
Activitățile au fost atent planificate pentru a stimula interesul și participarea activă a elevilor. Am organizat sesiuni de dezbateri Pro vs. Contra pe diverse subiecte de actualitate, care i-au ajutat pe elevi să își dezvolte abilitățile de argumentare și gândire critică. De asemenea, am desfășurat ateliere de cunoaștere și jocuri de echipă care au fost menite să faciliteze interacțiunea și colaborarea între elevi. Activitățile au fost bazate atât pe temele proiectului Erasmus – anul III de Acreditare în domeniul Educație Școlară, cât și pe ideea de distracție și relaxare.

Aceasta săptămână a fost un prilej  de a comunica și de a explora perspectivele unor elevi ce urmează a da un examen important, care implica de asemenea și alegerea unui liceu potrivit. Astfel, atelierele realizate au avut scopul de a prezenta concepte educaționale prin joc, pentru a dovedi că școala nu înseamnă doar timpul petrecut învățând în băncile din clase, ci și ceea ce se învață în afara orelor, comunicând cu semenii.
Am propus alături de colegii mei jocurile Haos și Gala Baloanelor Săltărețe, dar și Mingea Cunoașterii.
Fiecare joc explorează lucrul în echipa, dar și cel individual, iar ultimul menționat este de autocunoaștere. încântarea copiilor a fost clar vizibilă, lucru care ne-a bucurat pe toți. O activitate este cu adevărat frumoasă doar atunci când toți cei implicați se bucură și cooperează.

Un accent deosebit a fost pus pe teme esențiale precum antibullying, incluziune, prietenie, mediere, toleranță și colaborare. Prin activități interactive, discuții deschise și exemple practice, le-am arătat copiilor cum pot să contribuie la crearea unui mediu școlar pozitiv și sigur pentru toți. Am discutat despre importanța respectului reciproc, a empatiei și a solidarității, încurajând elevii să își exprime liber opiniile și să învețe din experiențele celorlalți.

Maria Opriță: „Printre aceste activități se numără un joc pregătit de mine, în parteneriat cu colegul meu, Tudor. Această activitate promovează colaborarea și incluziunea, punând la încercare abilitățile participanților de a lucra în echipă. Jocul constă în oferirea fiecărui copil a câte un cartonaș cu o trăsătură pentru care ar putea fi marginalizat, cum ar fi: deficiență vizuală, lipsă membre superioare, etnie rroma, ADHD etc. Fiecare dintre ei trebuie să intre în rol, să își asume atributul și să colaboreze între ei pentru a face cât mai multe provocări selectate aleatoriu. Provocările trebuie făcute în mod egal de membri, adică să nu existe membru cu mai puține provocări făcute față de restul. Acestea încurajează interacțiunile între echipe, dar și cultura lor generală. Se formează echipe și jocul începe, echipa cu cele mai multe puncte adunate va fi numită câștigătoare și cu adevărat inclusivă. Copiii care au avut ocazia să participe au fost activi și implicați, dând dovadă de incluziune și toleranță.”

Feedback-ul primit de la elevi a fost extrem de pozitiv, mulți dintre ei exprimându-și entuziasmul și dorința de a deveni parte a comunității noastre liceale. Unii dintre ei au spus că au fost impresionați de atmosfera prietenoasă și de sprijinul pe care l-au simțit din partea colegilor și profesorilor noștri.
Aceste trei zile au fost o dovadă clară a valorilor și calităților liceului nostru. Am demonstrat nu doar excelența educațională, ci și importanța unei comunități unite, deschise și tolerante.

Maria Corolea și Derscariu Denis-Sabin, Clasa a X-a A

 

Loading

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.

Related Posts