Christmas Giving

CHRISTMAS GIVING

 

Crăciunul nu e nimic din toată frenezia stridentă și asurzitoare. N-are nicio însemnătate în modul ăsta. Nu e despre asta. Crăciunul e chiar altceva. Crăciunul e momentul în care ni s-a arătat frumusețea prin iubire. Frumuseţea care a avut un impact tensional asupra noastră, ne-a trezit, ne-a reîntors la firescul pe care l-am pierdut, de care ne-am înstrăinat. Frumuseţea care ne-a stârnit dorinţa unei apropieri, tendinţa deschiderii spre celălalt.

Magia sărbătorilor ne cuprinde pe toţi, dar mai ales pe copii. Ei trăiesc la intensitate maximă intens aceste momente speciale, căci ei cred cu adevărat în existenţa lui Moş Crăciun, căruia îi trimit scrisori şi pe care îl aşteaptă cu nerăbdare să le împlinească toate visele copilăriei. Mizăm pe faptul că oamenii nu au uitat ce înseamnă compasiunea, că inițiativa, cooperarea, bunăvoința de a colabora sunt valori contemporane, care înlătură multe bariere în societate.

Așadar, Consiliul Școlar al Elevilor, în colaborare cu echipa de robotică North East Dynamics, vă invită să vă implicați benevol în sprijinirea copiilor dezorientați, fără a aștepta vreo răsplată.

Puteți dona începând de marți, 7 decembrie până pe 20 decembrie, hăinuțe și jucării specificând categoria de vârstă în care se încadrează pachetele.

E nevoie să sărbătorim Crăciunul pentru EI, căci, „Noi, oamenii avem puterea de a schimba lumea!”.

Loading

Sari la conținut