SEG 2021 – EGALITATEA DE GEN
Cum putem contribui, ca cetățeni “globali”, la o lume mai durabilă și mai echitabilă, regândind obiceiurile și modurile de viață, prin noi forme de educație și socializare? Odată cu conştientizarea situației globale şi pe măsura antrenării în mecanismele ei, necesitatea raportării la problemele actuale devine o adevarată provocare pentru noi – adolescenții. Trebuie să ne familiarizăm cu faptul că lumea de astăzi evoluează într-o direcţie nouă: Învăţăm că nu trăim într-un univers al “excluderii”, ci într-o lume a “includerii”, nu într-o lume a “scindării”, ci într-o lume a relației unitate-diversitate.
Iată-ne in fața unui subiect care suscită interesul tuturor – egalitatea de gen… În opinia noastră, conceptul este de o importanță covarsitoare și a devenit o temă predilectă în mass-media. Egalitatea între femei şi bărbaţi este un drept fundamental, o valoare comună a UE şi o condiţie necesară pentru realizarea obiectivelor UE de creştere economică, ocuparea forţei de muncă şi a coeziunii sociale. Incluziunea nu este un simplu concept, aplicat doar la mediul școlar.
În contextul Săptămânii Educaţiei Globale, sub deviza ”It’s our world. Let`s take action together!”, Consiliul Școlar al Elevilor al Liceului „Regina Maria” Dorohoi inițiază desfășurarea unei activități în format online, începând cu ora 17:00, cu scopul creării unui mecanism de informare a elevilor şi comunităţii cu privire la evenimente şi aspecte generale legate de discriminarea de gen.
Prin activități learning by doing, dezbateri și sesiuni de consultanță, proiectul apropie școala de viață și de realitatea socială, sprijinind elevii să-și însușească o serie de competențe ce îi vor ajuta pe viitor.
Haideți să luptăm pentru schimbarea pe care ne-o dorim și să ne dedicăm, timpul pentru a dezvolta activități care să aducă un aport semnificativ pentru a ajunge în punctul în care vocea elevilor contează cu adevărat. Vă așteptăm cu drag să vă angrenați într-o competiție de testare a creativității voastre, în care cei mai inovatori vor fi premiați!
Consiliul Școlar al Elevilor al Liceului „Regina Maria” Dorohoi a organizat astăzi, 18 noiembrie, în cadrul Săptămânii Educației Globale, proiectul „Ne iubim diferențele!”, care a constat într-o dezbatere demonstrativă, urmată de discuții și activități pe tema egalității de gen, cu scopul creării unui mecanism de informare a elevilor cu privire la evenimentele și aspectele generale legate de inegalitățile sociale.
Activitatea noastră a vizat următoarele obiective:
– dezvoltarea capacităţilor de comunicare la nivelul elevilor;
– evoluția capacităţii de a lucra în echipă;
– inducerea spiritului de iniţiativă la nivelul elevilor.
Activitatea a debutat printr-o scurtă incursiune în delimitarea conceptului de egalitate de gen.
Analitici, prompți și persuasivi, reprezentații fiecărei clase au luat parte la o nouă provocare, răspunzând la următoarea întrebare: „Cum putem preveni discriminarea de gen?”. Competiția s-a desfășurat prin intermediul aplicației interactive Jamboard, în care s-au ocupat de completarea „Copacului Problemei- Discriminarea Egalității de Gen”. Aceștia au fost împărțiți în 3 grupe (prin opțiunea breakout rooms de pe Zoom), unde au putut să-și dezvolte comportamentul liberei exprimări și spiritul de echipă.
Astfel, a fost inițiată o discuție deschisă împreună cu membrii Consiliului și cu elevii care și-au prezentat opiniile față de subiectul propus. Colegii noștri au fost implicați și au dat dovada de devotament, iar la final grupele câștigătoare au fost premiate.