Activitate de formare ERASMUS+ 23-27.08.2021
Liceul „Regina Maria” continuă tradiția implicării elevilor și profesorilor în proiecte derulate la nivel internațional, care urmăresc deopotrivă dezvoltarea profesională și personală, prin intermediul limbilor străine.
Astfel, 10 cadre didactice au participat între 23-27 august la cursul de formare ICT BASED CLASSES (Integrating ICT Tools To The School Curriculum), organizat de Asociația Anatolia Education în capitala Maltei, Valletta. Urmărind dezvoltarea de competențe diverse si complexe în utilizarea instrumentelor digitale, activitatea de formare reprezintă o etapă esențială, necesară, în pregătirea activităților la clasă, fie ele în format fizic sau online.
Structurat logic pe teme mari de interes, precum utilizarea platformelor Elearning și a instrumentelor ICT în predarea/învățarea/evaluarea disciplinelor umaniste, cât și pe înțelegerea și abordarea diversității culturale în contextul globalizării prin utilizarea resurselor digitale, cele 30 de ore de formare au îmbinat aspectele teoretice cu exemple concrete de adaptare la clasa, pe diferite niveluri de vârstă, asigurând un spațiu de învățare creativ și motivant.
Activitatea de formare constituie un prim pas în cadrul proiectului „Accesibilitate și incluziune socială prin exploatarea resurselor IT în demersul didactic” – IT4INCLUSION-, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului ERASMUS+. Implementat în perioada 2019-2022, acesta urmărește atât îmbogățirea ofertei educaționale de la Liceul „Regina Maria”, Filiera Umanistă, cu discipline opționale noi susținute exclusiv prin exploatarea resurselor web, cât și diversificarea strategiilor de abordare a problematicilor europene, în vederea asigurării incluziunii sociale și profesionale a absolvenților.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.