Blog

Noi șanse de reușită în domeniul roboticii pentru elevii Liceului „Regina Maria” din Dorohoi

„New skills for new jobs/Noi competențe pentru job-urinoi” este noul proiect european de la Liceul „Regina Maria”, finanțat în cadrul programului Erasmus+, care se adresează elevilor pasionați de domeniul roboticii de la clasele de Matematică-Informatică.

Mesajul proiectului – „RobotGO” este o invitație pentru toți elevii care își doresc să descopere lumea fascinantă a roboților, prin care membrii Echipei de robotică North East Dynamics au reușit să aducă în viața liceului emoția reușitei, bucuria lucrului în echipă, satisfacția de a performa alături de cele mai bune echipe și de a visa la o calificare în marile competiții ale lumii.

În sprijinul copiilor, Liceul Regina Maria a inițiat un parteneriat cu Asociația VET-WBS Training Dresden, Germania, în vederea participării unui grup de 20 de elevi la un stagiu de practică de două săptămâni, la cel mai bine cotat curs de formare in domeniul roboticii din Europa. Ne dorim astfel să ridicăm standardele într-un domeniu devenit tradiție la nivelul instituției, printr-o activitate intensă de pregătire și schimb de bune practici cu elevi și specialiști din spațiul european.

Deschiderea profesională pe care o astfel de experiență o poate oferi unor adolescenți în căutarea propriului drum în carieră va fi valorizată și prin crearea unei adevărat erețele la nivelul instituției, 5 noi echipe de robotică fiind coordonate de beneficiarii activității de formare. Dincolo de impactul incontestabil asupra abilităților dezvoltate, asupra cunoștințelor dobândite în domeniul roboticii, experiența europeană își va pune amprenta asupra întregii evoluții profesionale și personale deopotrivă, oferind viitorilor absolvenți încredere în viitor și noi oportunități.

Loading

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.

Related Posts

Sari la conținut