Blog

, ,

Oportunități europene de dezvoltare profesională prin programul Erasmus+ la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Preocuparea cadrelor didactice de la Liceul „Regina Maria” pentru dezvoltare profesională și dobândirea de noi competențe a continuat și în anul școlar 2023-2024, prin implicarea în proiectul de Acreditare în domeniul Educație Școlară, anul III de implementare, având numărul de referință RO01-KA121-SCH-000114024, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului ERASMUS+. 

Cursurile de formare organizate de instituții europene au vizat tematici diverse, care surprind nevoile școlii, într-o societate în continuă schimbare. Astfel, 11 cadre didactice de diferite specialități au dobândit abilități, și-au însușit tehnici specifice de abordare și au elaborat instrumente adaptate nevoilor școlii, în vederea prevenirii abandonului școlar, a bullying-ului și a violenței în mediul școlar, a promovării incluziunii, a egalității de șanse, a integrării elevilor provenind din familii de migranți în sistemul de învățământ, creând un spațiu de învățare sigur și deschis tuturor categoriilor de elevi.

Educația nonformală reprezintă un factor esențial în dezvoltarea elevilor și un punct de referință în activitatea Liceului “Regina Maria”, iar rolul acestora în prevenirea abandonului școlar a fost evidențiat pentru profesorii beneficiari ai cursului de formare “OUTDOOR EDUCATION To Improve Pupils’ Participation And Prevent School Drop-Out” , organizat de Asociația culturală Jump-Gioventù in riSalto, în Soverato, Italia. Astfel, cadrele didactice au dobândit noi strategii și resurse de abordare a activităților extrașcolare, prin proiectarea unor parcursuri individualizate și utilizarea de instrumente diverse, adaptate specificului și nevoilor fiecărui colectiv de elevi.

Cursul structurat “How to deal and prevent bullying and cyberbullying in school”, organizat de Asociația Europe for All, a oferit celor 3 cadre didactice participante o imagine de ansamblu asupra fenomenului violenței în școlile din Europa. În vederea creării unui cadru sigur de învățare și dezvoltare personală, au fost identificate cauze și efecte ale bullying-ului și cyberbullying-ului în școală, s-a lucrat pe studii de caz pentru elaborarea unor planuri individualizate, în concordanță cu legislația națională în domeniu.

Participarea la cursul cu tema “How to deal and prevent ESL – Early School Leaving” a creat contextul pentru înțelegerea fenomenului abandonului școlar, corelat cu problematici sociale, economice, politice și psihologice. Profesorii beneficiari au analizat documente și statistici din domeniul educational, au comparat politicile complexe derulate în școlile de nivel liceal, au conștientizat nevoia de parteneriat între școală, familie și instituții publice capabile să intervină în sprijinul adolescenților aflați în risc de abandon școlar. Un aspect esențial îl reprezintă utilizarea de instrumente specifice pentru identificarea potențialelor cazuri de absenteism, corelate cu alte probleme de ordin social.

„Integration for immigrant children into schools in Europe” este cursul care a răspuns nevoilor de clarificare a scopului si a obiectivelor Uniunii Europene referitoare la gestionarea situației migranților și integrarea lor în sistemul educațional. Astfel, primul nivel a  vizat înțelegerea legislației in vigoare si a modului in care directivele UE se reflecta în strategia fiecărui stat. Ulterior analizelor strategiilor oficiale, au fost prezentate diverse modele de planuri concrete de gestionare a parcursului educațional al copiilor imigranți și metodele și mijloacele care s-au dovedit a avea un real impact pozitiv. S-a pus accentul pe adaptarea planurilor naționale la specificul regional și local, insistând pe rolul muncii interinstituționale si pe implicarea continuă a reprezentanților comunității locale, a comunității școlare, a familiilor imigranților. De asemenea, este esențială adaptarea curriculum-ului prin propunerea de discipline opționale care să vizeze cultura și civilizația lumii, întrucât cunoașterea poate asigura toleranța și respectul pentru diversitate.

Prin implicarea unui număr mare de profesori în activitățile de formare la nivel european, Liceul “Regina Maria” și-a format profesori-resursă în tematici esențiale precum incluziunea, egalitatea de șanse, prevenirea absenteismului, a violenței în mediul școlar și virtual, adaptarea curriculum-ului școlar pentru a favoriza accesul elevilor provenind din familii de migranți în învățământul liceal. Astfel, instituția își înțelege rolul activ într-o societate în continuă schimbare, dar și nevoia de a răspunde provocărilor prin formarea și dezvoltarea permanentă a corpului profesoral.

Loading

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.

Related Posts